Politica în România

Palatul Parlamentului

Politica în România se desfăşoară într-un cadru de republică democratică reprezentativă semiprezidenţială, unde Primul Ministru este şeful guvernului şi Preşedintele României exercită funcţia de şeful statului, cu un sistem multipartinic. Puterea executivă este exercitată de guvern. Puterea legislativă este atributul atât al guvernului cât şi a celor două camere parlamentare, Camera Deputaţilor şi Senatul. Sistemul judiciar este independent de executiv şi legislativ. Constituţia României din 1991, amendată în 2003, proclamă România drept o republică democratică şi socială, suveranitatea aparţinând poporului. Ea statuează de asemenea că "demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate".

Constituţia prevede un Preşedinte, un Parlament, o Curte Constituţională şi un sistem legislativ separat care include Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dreptul la vot este garantat tuturor cetăţenilor de peste 18 ani.

Linkuri

Bibliografie

  • John Hickman and Chris Little, "Seat/Vote Proportionality in Romanian and Spanish Parliamentary Elections" Journal of Southern Europe and the Balkans Volume 2, Number 2, November 2000.

Back | Home | Next

Navigare

Home

 

 

 

Bookmark and Share